Proiectul Erasmus+ „The Reality of Math Is on STEAM”
Pe 1 Decembrie a debutat la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” proiectul Erasmus+ „The Reality of Math Is on STEAM”, nr. 2025-1-RO01-KA210-SCH-000351150, reunind elevi și profesori într-o inițiativă internațională dedicată înțelegerii rolului matematicii în științele reale
Într-o lume în continuă schimbare, în care sustenabilitatea, tehnologia și competențele interdisciplinare devin tot mai importante, școala trebuie să creeze contexte reale în care elevii să poată înțelege de ce învață matematica și cum o pot folosi pentru a modela și îmbunătăți lumea. Din această nevoie actuală s-a născut proiectul Erasmus+ “The Reality of Math is on STEAM”, un parteneriat internațional dedicat elevilor de nivel gimnazial.